luni, 11 februarie 2019

Familia- prima legătură cu viaţa reala

Nu ştiu de unde vii tu, însă eu m-am întrebat adesea dacă am o legătură cu familia în care m-am născut. Am purtat până acum această întrebare în sufletul meu şi pot spune că am încercat pe cât posibil să le fac pe plac, deşi simţeam de cele mai multe ori că imi calc pe suflet.Mărturisesc că nu am reuşit să fiu pe placul lor, aveam idei diferite, însă am înţeles că familia este firesc să o iubeşti necondiţionat. Tot ce încerc este să fiu bine cu mine, să îmi ascult intuiţia şi să fac cât mai multe lucruri frumoase. Port în mine o sensibilitate pe care o înţeleg şi o accept.

Atunci când te uiţi la poze din trecutul tău şi vezi că eşti acolo,uneori absent şi începi să fii conectat doar cu prezentul tău, cred că există multe variante pe care le poţi alege, însă în funcţie de starea emoţională de la momentul acela, alegi doar una. Să nu mai vorbim de manipularea emoţională care o au alţi oameni asupra ta. Este o adevărată muncă cu tine, să nu îi judeci pe oameni, să le oferi liberul lor arbitru, să fii conştient că dacă mergi pe drumul tău şi eşti în planul divin, cu siguranţă vei găsi alţi oameni cu care să faci ceea ce tu personal ai de realizat ca misiune.
Încep să înţeleg ce Imagini pentru poze cu bucurie asumare, conştientizare şi detaşare.

luni, 9 aprilie 2018

Femeia magnetică

 



De cele mai multe ori suntem puşi în situaţia de a face faţă unor provocări care nu ţin neapărat de mintea noastră, totul parcă o ia razna şi suntem atraşi intr-o capcană de relaţie şi nu ştim cum să ne reechilibrăm.
Astăzi mi-a venit în minte, lumina, tocmai pentru că suntem în a doua zi de Paşte, dar lumina din punct de vedere fizic este o undă electromagnetică, deci alcătuită dintr-un câmp electric şi unul magnetic. 
Femeia electrică este cea care nu ştiu sigur în ce zodie este ,dar ca şi comportament îşi foloseşte mult mintea şi conexiunile ei, astfel încât se încarcă electric cu cuvinte, expresii, este în stare să te incarce şi pe tine dacă eşti în relaţie cu ea, dar are nevoie de un paratrasnet să se şi descarce. 
Ea are nevoie de un bârbat care să o asculte, să o înţeleagă şi care să ştie cum să se joace cu mintea ei, să fie bun comunicator, cred eu dar şi iubitor. Ideea este că o va ajuta să se descarce, este paratrasnetul ei.
Femeia magnetică este cea care atrage, magnetizează şi tot timpul este admirată. însă ce credeţi că atrage în câmpul ei, doar pilituri, pilitura de fier este cea care evidenţiază câmpul magnetic prin linii de câmp.  Imagine similară

Ea are nevoie de cineva puternic ca fierul şi tare ca oţelul, astfel încât să reziste şi să o pună în evidenţă de fiecare dată.
Ideea de la care am pornit este că un câmp electric generează întotdeauna unul magnetic şi invers. Eu am ales să vorbesc despre femei că şi eu sunt tot femeie, însă dacă ipoteza este valabilă şi in cazul bărbaţilor cu siguranţă un cuplu frumos, este unul luminos. Fizica cuantică a scos în evidenţă încă din 1916, ca lumina este undă şi corpuscul, adică este alcătuită din particule mici de lumină numite fotoni, iar aceştia se văd pe chipul nostru când suntem fericiţi. 

Lumină şi pace sufletească să aveţi!


joi, 1 martie 2018

Puterea de a-ţi asuma propia poveste

Cei mai mulţi dintre noi poate am avut resentimente care ne-au urmărit toată viaţa noastră.Dacă vrem le putem păstra până la vârsta de 85 de ani. Este mai simplu dacă ne gândim la mama noastră, la fraţii şi surorile noastre să spunem "Ei sunt vinovaţi", fără să recunoaştem că de fapt vina este în totalitate a noastră.Atunci când dorim să trăim în prezent poate ar fi mai bine să ne întrebăm "Cât timp vreau să mai dau vina pe ei?" . Dacă nu creem tot ce dorim în viaţă, poate este mai simplu să ii considerăm vinovaţi. Oamenii pe care dăm vina ne creează o scuză bună pentru autosabotajul nostru.

Când renunţăm la dreptul de a fi o victimă, vom înţelege că am avut părinţi desăvârşiţi, care ne-au învăţat lecţiile perfecte.Nu-i vom mai urî, indiferent cât de mult ne-au jignit sau au greşit faţă de noi.
Eliberaţi de micimea de victimă, ne vom înălţa în toată puterea şi gloria noastră şi vom fi recunoscători pentru fiecare întâmplare întunecoasă sau luminoasă.
Să urmărim atent dialogul nostru interior şi vom constata că nu trăim suficient de mult în prezent.

În cadrul poveştii noastre vom descoperi un har care ne ajută să fim unici, iar întoarcerea la el ne ajută să fim întregi.

Lucruri pe care le pot face ieşind afară din povestea mea:
meditez
grădinăresc
mă joc cu copii mei
mă plimb
citesc o carte care mă inspiră
sun pe cineva cu care pot schimba idei